Un centru medical din Varna a fost avariat în urma exploziei unei bombe

Publicat: 29 05. 2011, 12:18
Actualizat: 07 11. 2012, 23:33

Bomba a explodat în jurul orei 4.00 (4.00, ora României), avariind uşa de la intrare, spărgând geamurile de la parter şi distrugând echipament scump, relatează site-ul www.Novinite.com.

O grenadă neexplodată a fost de asemenea găsită la locul deflagraţiei în timpul inspecţiei realizate de poliţie. Nicio persoană nu a fost rănită în această explozie.

Centrul medical, specializat în tratamentul sclerozei multiple, este deţinut de un locuitor din Varna.

Poliţia a precizat că nu deţine informaţii referitoare la posibile conflicte ale proprietarului, care ar fi putut cauza incidentul. Principala ipoteză de lucru a poliţiei este o campanie de sabotare a afacerii, însă investigaţiile continuă.