Un reprezentant al agenţiilor de aplicare a legii a declarat pentru agenţia TASS că victima este Andrey Botikov, un cercetător principal la Centrul Naţional de Cercetare pentru Epidemiologie şi Microbiologie Gamaleya, care a contribuit la crearea vaccinului Sputnik V.
„Comitetul rus de investigaţii a deschis un caz penal pe baza unei fapte care constituie o infracţiune prevăzută de partea 1 a articolului 105 din Codul penal rus (Crimă)”, au transmis anchetatorii într-un comunicat.
Potrivit anchetatorilor, la 2 martie, într-un apartament dintr-un imobil de pe strada Rogova din Moscova, un tânăr de 29 de ani l-a strangulat cu o curea pe proprietarul apartamentului, în vârstă de 47 de ani, în timpul unei discuţii, după care a fugit.
„Locaţia atacatorului a fost stabilită în scurt timp. În timpul interogatoriului, acesta a pledat vinovat şi a fost inculpat. Inculpatul are antecedente penale, întrucât a fost judecat pentru comiterea unei infracţiuni grave. Procurorii intenţionează să solicite instanţei de judecată să îl plaseze pe inculpat în arest preventiv”, a transmis Comitetul.
Crima ar fi fost rezultatul unui conflict.