Un cioban italian de 78 de ani, masacrat de români

Anchetatorii italieni au elucidat asasinarea brutală a lui Sabatino Onofri, un zidar pensionar de 78 de ani, care a decis să se întoarcă la munca pământului şi s-a dedicat creşterii oilor, informează, duminică, Novopress.

Urmărește
1660 afișări

Corpul său plin de lovituri şi înţepături a fost găsit în noaptea de 18 spre 19 iunie, lângă rulota în care locuia. Doi indivizi fără domiciliu, descrişi de presă ca fiind români, au fost arestaţi în scurt timp.

Vineri, alţi trei români care au luat parte la asasinat au fost găsiţi în Calabria, unde, se pare, aşteptau ocazia să se întoarcă în ţara lor. Un al şaselea membru al grupării este de negăsit şi, cel mai probabil, este deja în România.

Potrivit anchetatorilor, unul dintre români a pus totul la cale în ţara sa. Lucrând pentru Sabatino Onofri, el a fost convins că ciobanul avea 16.000 de euro în numerar (care nu au fost găsiţi) în rulota sa. El ştia, de asemenea, că Onofri locuia singur, soţia şi copiii săi n-au vrut să-l urmeze şi au rămas în casa familiei, în Ciampino.

Procurorul adjunct al Romei, Pierfilippo Laviani, şi comandantul carabinierilor, Rino Coppola, au explicat, într-o conferinţă de presă, munca anchetatorilor. "Asistăm de puţin timp la un nou fenomen pe care l-am putea descrie ca «naveta criminalităţii». Este vorba despre un fenomen favorizat de faptul că biletele de tren şi maşinile costă azi doar câţiva euro, ceea ce permite criminalilor să se deplaseze cu uşurinţă pe teritoriul european şi să scape de arestare", au explicat oficialii italieni.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici