Un comisar european îşi cere scuze pentru declaraţiile în favoarea lui Muammar Kadhafi

Comisarul european maltez John Dalli şi-a exprimat "regretele", duminică, în urma unor declaraţii favorabile liderului libian Muammar Kadhafi, în timp ce Comisia Europeană şi numeroşi lideri europeni i-au cerut plecarea, relatează AFP.

Urmărește
4 afișări

"Regret dacă una dintre remarcile pe care le-am făcut vineri a oferit impresia falsă că nu aş susţine poziţia exprimată miercuri de preşedintele (Comisiei Europene, Jose Manuel) Barroso în legătură cu situaţia Libiei", a afirmat Dalli într-un comunicat.

El a apreciat că "unele dintre declaraţiile sale au fost scoase din context". "Punctul principal al remarcilor mele personale despre Kadhafi, în care condamn ferm orice formă de violenţă, este că (Muammar) Kadhafi trebuie să urmeze voinţa poporului său", a adăugat comisarul.

Dalli, în vârstă de 62 de ani, care în trecut a colaborat strâns cu Libia timp de mai mulţi ani în calitate de om de afaceri, a declarat vineri în cadrul unui forum economic maltez că nu crede "că are dreptul, nu mai mult decât orice altă persoană, să se pronunţe dacă (Muammar) Kadhafi trebuie să demisioneze".

"Cred că lui Kadhafi îi revine responsabilitatea propriilor decizii", a declarat Dalli, comisar pentru Sănătate şi protecţia consumatorului, care s-a vrut conciliant faţă de cel care, de aproape 42 de ani, conduce Libia cu o mână forte: "cred că (Muammar) Kadhafi a făcut o primă tentativă de conciliere" propunând negocieri cu insurgenţii.

John Dalli a favorizat şi teoria colonelului Kadhafi, conform căreia forţele exterioare Libiei a manipulat şi exagerat importanţa manifestaţiilor de protest din ţara sa.

"Există situaţii în care se instalează îndoiala atunci când vezi persoane vorbind perfect engleza însoţite de un grup pentru a le conferi alura unei mulţimi", a declarat comisarul. "Mă întreb dacă nu există imagini care sunt create pentru jurnalişti", a adăugat el vineri, potrivit presei malteze.

Declaraţiile sale sunt în mare parte în contradicţie cu poziţia adoptată de UE şi în special de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Acesta i-a cerut clar colonelului Kadhafi să renunţe la putere. "A venit vremea să plece şi să predea ţara populaţiei libiene, pentru a le permite forţelor democratice să traseze un viitor", a declarat Barroso miercuri, calificând drept "atroce" situaţia din Libia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici