Toshiso Kosako, profesor la Universitatea din Tokyo şi expert în siguranţa nucleară, a explicat că Guvernul nu a fost foarte riguros în aplicarea legilor şi reglementărilor, ignorându-i recomandările după numirea în funcţia de consilier special al premierului pe 16 martie.
„Nu ar avea niciun rost să rămân în funcţie”, a declarat el în lacrimi în cursul unei conferinţe de presă.
„Nu pot să nu mă gândesc că Guvernul nu ia măsuri provizorii, întârziind astfel soluţionarea crizei nucleare”, adaugă el.
Nord-estul Japoniei a fost afectat pe 11 martie de un cutremur cu magnitudinea 9, urmat de un tsunami soldat cu peste 26.000 de morţi şi dispăruţi.
Tsunamiul a provocat oprirea sistemelor de răcire la centrala de la Fukushima Daiichi, situată la 250 de kilometri nord-est de Tokyo. De atunci, echipele de la Fukushima depun eforturi pentru a repune în funcţiune sistemele de răcire a reactoarelor.