Un controlor american de trafic aerian dormea în timp ce un avion medical ateriza în Nevada
Un controlor american de trafic aerian din Nevada dormea şi nu a putut fi contactat timp de 16 minute, în cursul aterizării unui avion medical, au anunţat oficiali americani, citaţi de BBC News Online.
Avionul, la bordul căruia se aflau cel puţin trei persoane, a aterizat în siguranţă pe Aeroportul Internaţional Reno-Tahoe, fără să reuşească să îl trezească pe controlor. El a fost suspendat până la finalizarea investigaţiei asupra acestui incident, petrecut miercuri. Acesta este ultimul dintr-o serie de incidente similare, petrecute în Statele Unite, de la începutul anului.
Echipajul avionului de tip Piper Cheyenne, care a aterizat miercuri, la ora locală 2.00 (12.00, ora României), ar fi încercat de mai multe ori, dar fără succes, să îl contacteze pe controlorul adormit, înainte de aterizare.
"Publicul care efectuează zboruri are nevoie de o asigurare din partea Administraţiei Aviaţiei Federale (FAA) că această situaţie va fi preîntâmpinată pe toate aeroporturile", a declarat directorul aeroportului, Krys Bart.
Două avioane au aterizat pe Aeroportul Ronald Reagan din Washington, luna trecută, fără asistenţă din partea unui controlor de trafic aerian, care a adormit. De asemenea, Administraţia a prezentat un alt incident, în februarie, în care un controlor de trafic aerian a adormit pe Aeroportul McGhee Tyson, în Tennessee.
Secretarul Transporturilor, Ray LaHood, a ordonat, în urma acestor incidente, o examinare a controlorilor de pe aeroporturile din întreaga ţară.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

