Atât preşedinţia de la Chişinău, cât şi autorităţile de la Tiraspol au confirmat întâlnirea de miercuri.
Voronin a declarat, săptămâna trecută, că îi va prezenta lui Smirnov un proiect de lege privind statutul Transnistriei în cadrul Republicii Moldova, însă, conform agenţiei RIA Novosti, liderul transnistrean aşteaptă răspunsul Chişinăului la un proiect de acord de cooperare şi prietenie între cele două părţi, prezentat în luna aprilie.
Conform agenţiei transnistrene Olvia Press, Smirnov acuză Republica Moldova pentru blocarea procesului de negocieri, afirmând că autorităţile de la Chişinău "nu doresc reluarea" acestora. Potrivit sursei citate, el a afirmat că administraţia de la Tiraspol va respecta Constituţia transnistreană şi rezultatele referendumului din 2006, când locuitorii regiunii separatiste s-au pronunţat în favoarea unirii cu Rusia.
Întâlnirea dintre Voronin şi Smirnov a fost amânată de mai multe ori; cei doi lideri s-au mai înâlnit în 2008, la Bender, pentru prima dată după mai mult de şapte ani.