Ministrul de Externe al Rusiei l-a convocat vineri pe şeful diplomaţiei iraniene la Moscova pentru a clarifica circumstanţele în care jurnalista rusă Iulia Iuzik a fost arestată miercuri la Teheran.
„Din cauza reţinerii, la Teheran, a cetăţenei de origine rusă Iulia Iuzik, ambasadorul Iranului a fost invitat la Ministerul de Externe pentru a facilita o clarificare rapidă a circumstanţelor în care a avut loc incidentul şi a drepturilor de protecţie a cetăţenilor ruşi”, a comunicat purtătoarea de cuvânt a ministrului Lavrov, Maria Zakharova, prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook.
Autorităţile iraniene nu au informat încă, în mod oficial, ambasada Rusiei în Iran în legătură cu arestarea jurnalistei. Incidentul a fost făcut publilc de către fiica Iuliei Iuzik prin intermediul unei postări pe reţeaua Facebook; conform declaraţiei acesteia, mama ei a fost arestată pe data de 3 octombrie.
În ceea ce priveşte motivele care au dus la arestarea femeii, membrii familiei acesteia au informat că jurnalista ar fi fost acuzată de colaborarea cu serviciile de securitate ale Israelului.