Un dezastru nuclear în Mare Britanie, evitat de un angajat

Publicat: 12 06. 2009, 22:24
Actualizat: 06 11. 2012, 09:22

Până când a dat alarma, peste 180.000 de litri de fluid radioactiv s-au scurs printr-o crăpătură produsă într-o ţeavă, o parte din această cantitate ajungând în Marea Nordului.

Deşi nivelul apei în rezervor scăzuse cu peste 30 de centimetri, nici unul dintre sistemele sofisticate de alarmă de la centrala nucleară de pe coasta Suffolk nu a detectat-o. Următoarea verificare programată urma să aibă loc în zece ore, până atunci nivelul putând să scadă destul de mult pentru a provoca o supraîncălzire sau chiar un incendiu, ce ar fi dus la răspândirea unei cantităţi de material radioactiv de-a lungul întregului ţărm, punând în pericol sute de vieţi omeneşti.

Incidentul a avut loc la 7 ianuarie 2007, la câteva zile după ce centrala fusese închisă pentru a fi desfiinţată.

Raportul subliniază că a existat un răspuns rapid la nivelul conducerii: "Singura acţiune bună observată a fost aceea că atunci când angajatul a dat alarma, operatorii au părut să reacţioneze foarte bine şi să evite transformarea unui eveniment semnificativ într-un eveniment foarte grav, extins în afara centralei".

Potrivit raportului, scurgerea a avut un efect minor asupra mediului, reprezentând o fracţiune din limita anuală de deversare a centralei.