Prima pagină » Știri externe » Alerta de tsunami, ridicată în Hawaii – VIDEO

Alerta de tsunami, ridicată în Hawaii – VIDEO

Alerta de tsunami emisă pentru Hawaii a fost ridicată sâmbătă seara, la aproape două ore după ce primele valuri generate de cutremurul cu magnitudinea de 8,8 din Chile au ajuns pe ţărmurile insulei, relatează CNN.
Alerta de tsunami, ridicată în Hawaii - VIDEO
28 feb. 2010, 02:17, Știri externe

Valurile care au ajuns în Hawaii au fost mai reduse decât fusese estimat, a declarat un reprezentant al Centrului de alertă pentru tsunami din Pacific.

Potrivit Centrului, înălţimea maximă a valurilor în Hawaii a fost de sub un metru la Kahului.

Autorităţile emiseseră avertismente de tsunami, iar sirenele au fost activate încă de la ora locală 6.00 (18.00, ora României), cu câteva ore înainte de ora estimată pentru sosirea valurilor seismice.

Un cutremur cu magnitudinea 8,8 s-a produs sâmbătă dimineaţa în Chile, provocând moartea a cel puţin 147 de persoane şi declanşând avertismente de tsunami în întregul bazin al Pacificului.