Un dragon animatronic a luat foc la Disneyland în timpul unui spectacol
Un incendiu a izbucnit în Disneyland din California sâmbătă seara, când un dragon animatronic uriaş a fost cuprins de flăcări în timpul spectacolului „Fantasmic!”, a spus poliţia.
Personalul de pompieri şi salvare din Anaheim a fost trimis în jurul orei 23:00 pentru a ajuta Departamentul de Pompieri Disneyland să stingă incendiul de pe Insula Tom Sawyer, potrivit NBC News.
Videoclipul care circulă pe reţelele de socializare arată recuzita uriaşă Disneyland în flăcări.
Membrii distribuţiei Disneyland au evacuat zona, iar focul a fost stins rapid, a declarat sergentul de poliţie din Anaheim, John McClintock.
Mai mulţi membri ai distribuţiei Disneyland au fost trataţi pentru o potenţială inhalare de fum. Nimeni nu a fost rănit.
Anchetatorii au investigat cauza incendiului, care nu a fost determinată, a spus McClintock.
„Fantasmic!” este un spectacol de noapte de 29 de minute, care prezintă personaje din mai multe filme populare Disney, „inclusiv Maleficent sub forma unui dragon falnic, înalt de aproape 13 metri”, conform site-ului Disney World