„Cel puţin două proiectile au atins aparatul, în apropierea rotorului”, obligându-l să aterizeze de urgenţă, a precizat postul de televiziune. Pe lângă pilot, la bordul elicopterului se mai aflau o jurnalistă şi un cameraman.
Ei se pregăteau să urmărească o operaţiune efectuată de 120 de poliţişti împotriva traficanţilor de droguri la Morro da Mineira, în zona de nord.
În octombrie 2009, un elicopter al poliţiei a fost doborât de traficanţi la Morro dos Macacos (nord), nu departe de stadionul Maracana.
Cei trei ocupanţi ai elicopterului au fost atunci ucişi. Armata şi poliţia au reluat controlul asupra aceastei favele la sfârşitul anului trecut.