Un emisar ONU susţine că există trafic de arme între Siria şi Liban
Naţiunile Unite au primit informaţii conform cărora există trafic de arme între Siria şi Liban, a declarat marţi la New York emisarul special al ONU în Orientul Mijlociu.
Un emisar ONU susţine că există trafic de arme între Siria şi Liban (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Pentru Terje Roed-Larsen, Orientul Mijlociu este în prezent teatrul unui "dans al morţii" aflat în plină expansiune, din cauza crizei din Siria, unde regimul preşedintelui Bashar al-Assad reprimă de mai bine de un an revoltele populare.
"Conform informaţiilor noastre, există motive să credem că un flux de arme circulă în cele două direcţii, din Liban către Siria, din Siria către Liban", a declarat trimisul ONU în faţa presei, după o reuniune a Consiliului de Securitate privind situaţia Libanului.
"Nu avem observatori independenţi (pentru a confirma aceste fapte) însă ne fondăm declaraţiile pe informaţii primite din diferite surse", a precizat Roed-Larsen, fără a face alte precizări.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
La 28 aprilie, marina libaneză a interceptat trei containere cu arme destinate forţelor rebele siriene pe o navă provenită din Libia. Cargoul includea şi armament greu printre care lansatoare de rachete şi mitraliere, conform unui responsabil cu securitatea.
Roed-Larsen, reprezentant special al ONU pentru Rezoluţia 1.159 a Consiliului de Securitate care a fost adoptată în 2005 şi solicită Siriei să îşi retragă forţele din Liban, observă un pericol în creştere în Orientul Mijlociu.
"Ceea ce vedem în întreaga regiune este un dans al morţii care mai are puţin şi se transformă în război", a continuat acesta.
"Dacă vă uitaţi la Siria, care este regiunea cea mai probabilă să escaladeze, aceasta aminteşte de situaţia din Liban şi ţările vecine în anii 1970. Şi de asta mă tem", a declarat diplomatul.
Acesta a adăugat că o adevărată "incertitudine" rămâne cu privire la viitorul acestei regiuni dar că este vital ca Consiliul de Securitate să fie pregătit să ia acţiuni.
Există peste 24.000 de refugiaţi sirieni în Liban conform ONU, 30.000 conform militanţilor.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO