Erdogan, atac la ţările din Occident: ”Vor să reînceapă cruciadele”
Preşedintele Turciei a declarat miercuri că ţările occidentale care batjocoresc Islamul vor să „reînceapă cruciadele”, sporind tensiunile cu Franţa, după publicarea caricaturilor cu Profetul Mohammad, care au stârnit furia în ţările cu majoritate musulmană, relatează Reuters.
Într-un discurs adresat parlamentarilor partidului său AKP în parlament, preşedintele Erdogan a spus că luarea de poziţie împotriva atacurilor asupra Profetului este „o chestiune de onoare pentru noi”, sugerând că Ankara este pregătită pentru o confruntare de lungă durată
Conflictul cu Franţa a izbucnit după ce un profesor de franceză care le-a arătat elevilor caricaturi ale Profetului publicate în săptămânalul satiric francez Charlie Hebdo a fost decapitat lângă Paris, luna aceasta. Caricaturile sunt considerate blasfemie de către musulmani.
Occidentul „se îndreaptă încă o dată spre o perioadă de barbarie”, a mai spus Erdogan, numind puterile coloniale „criminale” pentru ce au făcut în Africa şi Orientul Mijlociu.
”Ţările occidentale Vor literalmente să relanseze cruciadele. De la cruciade, seminţele răului şi ale urii au început să cadă pe aceste meleaguri (musulmane) şi atunci s-a întrerupt pacea,” a adăugat Erdogan în faţa Parlamentului.