Un expert al ONU îi cere lui Barack Obama o anchetă serioasă asupra fostei administraţii
Expertul ONU în domeniul torturii i-a cerut, miercuri, preşedintelui Statelor Unite, Barack Obama, să declanşeze o anchetă serioasă asupra eventualei utilizări a unor practici degradante de către precedenta administraţie americană, relatează AFP.
Raportorul ONU pentru Tortură, argentinianul Juan Mendez, a recunoscut că Barack Obama a luat unele "iniţiative" pentru a pune capăt anumitor "practici din trecut".
Dar "nicio anchetă serioasă" nu s-a aplecat asupra a "ceea ce s-a petrecut în timpul războiului contra terorismului", a subliniat el.
Barack Obama a ordonat, luni, organizarea de noi procese militare de excepţie şi a creat cadrul pentru detenţia pe termen nelimitat a 40 de deţinuţi de la Guantanamo, renunţând la majoritatea promisiunilor sale din campanie.
Cu toate acestea, blocarea proceselor la Guantanamo a fost unul dintre primele gesturi ale noului preşedinte american, care dorea să marcheze o ruptură netă faţă de perioada Bush. Dar, de atunci, Congresul i-a pus o serie de piedici, interzicând transferul vreunui deţinut pe teritoriul american, inclusiv pentru a fi judecat.
În urma alegerii, Barack Obama s-a angajat, de asemenea, să respecte Convenţia de la Geneva, promiţând că administraţia sa nu va utiliza tortura în cadrul interogatoriilor deţinuţilor.
La rândul său, fostul preşedinte George W. Bush a recunoscut, în memoriile sale, că a autorizat practicarea "simulării înecului", o metodă recunoscută de majoritatea ţărilor din lume ca o formă de tortură.
În Elveţia, vizita, până la urmă anulată, a fostului preşedinte american a provocat, în februarie, furia a numeroase ONG-uri, care s-au regrupat în cadrul unui colectiv, cu scopul de a depune o plângere contra lui George W. Bush, în faţa justiţiei geneveze, "pentru crime de război şi crime contra umanităţii" comise în timpul Războiului din Irak.
De asemenea, Mendez a apreciat că "principala responsabilitate" pentru anchetarea unei eventuale utilizări a torturii de către administraţia Bush revine Statelor Unite.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

