Prima pagină » Știri externe » Cehia inaugurează 23 kilometri de autostradă, după 80 de ani de planuri şi costuri de un mld. dolari

Cehia inaugurează 23 kilometri de autostradă, după 80 de ani de planuri şi costuri de un mld. dolari

Cehia a inaugurat, luni, un segment de 23 de kilometri de autostradă din centura ocolitoare a oraşului Praga, a cărei planificare a început în urmă cu 80 de ani, investiţia ridicându-se la un miliard de dolari, potrivit Wall Street Journal (WSJ).
Cehia inaugurează 23 kilometri de autostradă, după 80 de ani de planuri şi costuri de un mld. dolari

La ceremonia de inaugurare, marcată de austeritatea reducerilor de cheltuieli, nu s-a servit şampanie, fiind disponibile doar apă minerală şi linte, în pofida participării ministrului Transporturilor, Vit Barta, şi preşedintelui Cehiei, Vaclav Klaus, notează jurnalistul Sean Carney într-un material postat pe blogul cotidianului american.

Ministrul a spus că nu sunt bani de irosit, iar în viitor va fi necesară o abordare mai modestă pentru toate proiectele de autostrăzi.

Construcţia propriu-zisă a celor 23 de kilometri de autostradă, care fac parte din sistemul de ocolire a capitalei Praga, a durat patru ani.

Inaugurarea drumului a fost pe punctul de a fi anulată, după ce la verificările de la sfârşitul săptămânii trecute au fost descoperite imperfecţiuni la construcţia unui pod peste autostradă. Autorităţile au decis, după consultarea specialiştilor, că nu există riscul prăbuşirii podului şi au hotărât doar monitorizarea problemei.

Prin inaugurarea celor 23 de kilometri de autostradă, aproape jumătate din centura ocolitoare a oraşului Praga a fost finalizată, restul de 40 de kilometri urmând să înfrunte, comentează jurnalistul WSJ, mulţi ani de întârzieri, din cauza împotrivirii localnicilor şi autorităţilor din zonele pe unde ar urma să treacă autostrada.

Centura ocolitoare a oraşului Praga a fost proiectată în 1930.