Un fost preşedinte iranian pierde un post-cheie în cadrul puterii

Un fost preşedinte iranian, Akbar Hashemi Rafsandjani, a pierdut marţi un post-cheie în cadrul puterii, cedând preşedinţia Adunării de experţi ayatollahului Mohammad Reza Mahdavi Kani, un cleric conservator, au declarat agenţiile iraniene, citate de AFP.

Urmărește
2 afișări

Rafsandjani a anunţat în discursul său din deschiderea şedinţei Adunării experţilor religioşi că nu va candida pentru obţinerea acestui post în cazul unei candidaturi a ayatollahului Mohammad Reza Mahdavi Kani.

Adunarea experţilor religioşi, care numără 86 de membri, este însărcinată să numească, să supravegheze şi eventual să îl demită pe Ghidul suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

Mahdavi Kani, cleric conservator influent care a fost timp de un an prim-ministru, după revoluţia islamică din 1979, are 80 de ani.

Rafsandajani, conservator moderat care a fost preşedinte al Iranului timp de opt ani (1989-1997), este de mai multe luni ţinta unei ample ofensive politice a ultraconservatorilor, care îi reproşează că a susţinut opoziţia reformatoare în criza ce a urmat realegerii contestate a preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad în iunie 2009.

El ocupă un alt post important în cadrul regimului, la preşedinţia Consiliului de discernământ, care îl consiliază pe Ghid şi arbitrează litigiile între Parlament şi Guvern. Dar el a fost numit în acest post direct de Ghidul suprem.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici