Un fotoreporter ungar deţinut în Egipt a fost trimis înapoi în Ungaria
Un fotoreporter ungar trimis în Egipt pentru a transmite de la revoltele antiguvernamentale a fost deţinut de militari pe parcursul întregii sale şederi şi a fost dus la aeroport pentru a se întoarce în Ungaria, după ce a fost ameninţat, relatează luni cotidianul Nepszabadsag, citat de MTI.
Arpad Kurucz a sosit la Cairo joia trecută, pentru a se alătura corespondentului local al ziarului din Piaţa Tahrir.
Dar vehiculul său a fost oprit de militari şi el a fost dus într-o sală de detenţie, unde militarii i-au luat documentele şi telefonul mobil. I s-a spus că trebuie să se menţină departe de evenimente şi a fost ţinut captiv într-o bază militară, împreună cu alte persoane.
Cu mâinile legate şi cu ochii acoperiţi, Kurucz a fost supus la interogatorii repetate. În final, el a fost dus lângă un perete şi a fost fotografiat, potrivit ziarului.
Militarii nu i-au răspuns la întrebări şi, după mai multe ore în captivitate, el a fost dus la aeroport şi i s-a spus să plece, pentru binele său, scrie Nepszabadsag.
Kurucz s-a întors la Budapesta, şi, potrivit ziarului, articolul care l-a vizat a fost publicat cu întârziere, în scopul protejării sale.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO

