Un fotoreporter ungar deţinut în Egipt a fost trimis înapoi în Ungaria

Publicat: 07 02. 2011, 17:52
Actualizat: 06 11. 2012, 13:06

Arpad Kurucz a sosit la Cairo joia trecută, pentru a se alătura corespondentului local al ziarului din Piaţa Tahrir.

Dar vehiculul său a fost oprit de militari şi el a fost dus într-o sală de detenţie, unde militarii i-au luat documentele şi telefonul mobil. I s-a spus că trebuie să se menţină departe de evenimente şi a fost ţinut captiv într-o bază militară, împreună cu alte persoane.

Cu mâinile legate şi cu ochii acoperiţi, Kurucz a fost supus la interogatorii repetate. În final, el a fost dus lângă un perete şi a fost fotografiat, potrivit ziarului.

Militarii nu i-au răspuns la întrebări şi, după mai multe ore în captivitate, el a fost dus la aeroport şi i s-a spus să plece, pentru binele său, scrie Nepszabadsag.

Kurucz s-a întors la Budapesta, şi, potrivit ziarului, articolul care l-a vizat a fost publicat cu întârziere, în scopul protejării sale.