Un general britanic pledează pentru ca Afganistanul să nu fie abandonat în 2014 – presă

Publicat: 11 05. 2011, 12:49
Actualizat: 06 11. 2012, 14:18

„Nici măcar nu trebuie să clipim”, a declarat generalul britanic James Bucknall, al doilea în ierarhia Forţei Internaţionale de Asistenţă şi Securitate (ISAF) în Afganistan, în primul său interviu de la preluarea funcţiei. El a pledat pentru mai multă răbdare în cadrul acestei campanii de un deceniu, argumentând că se înregistrează progrese.

Bucknall a făcut aceste declaraţii în contextul unei îngrijorări, la Kabul, despre ceea ce se va întâmpla după începerea retragerii trupelor NATO, în acest an. Această „angoasă” a devenit „acută” după eliminarea lui Osama ben Laden şi posibilului ei efect asupra politicilor Statelor Unite. Washingtonul a sporit efortul său militar până la 100 de miliarde de dolari pe an şi negociază, în prezent, un nou parteneriat strategic cu preşedintele afgan, Hamid Karzai.

„Afganistanul a fost centrul lumii în ultimii zece ani. Nu mai este, iar portofelele donatorilor se vor închide în curând. Retragerea trupelor internaţionale va începe. Va urma, imediat, o perioadă limitată de timp, când vor fi disponibile unele sume de bani, pentru eforturi non-militare”, a declarat o sursă diplomatică, sub protecţia anonimatului.

Bucknall a mai spus că este posibil ca forţele britanice să rămână în Afganistan mulţi ani după 2014, dar într-un rol diferit. Un argument este numărul de insurgenţi care au intrat în procesul de reconciliere şi reabilitare. Acesta le permite să să întoarcă în satele lor, dacă renunţă la lupte. În ultimele şase săptămâni, numărul înregistrărilor s-a dublat, la 1.300, iar alţi 2.000 încep acest proces.

Reprezentantul civil al NATO în Afganistan, Simon Gass, a averizat, de asemenea, asupra felului în care ar putea arăta această ţară după retragerea NATO. „Afganii vor conduce. Iar acest lucru va fi frustrant pentru unii din Europa, pentru că lucrurile vor decurge (aici) într-un fel care nu le va plăcea. Aceasta este o ţară islamic conservatoare, care va rămâne islamic conservatoare şi va avea un sistem de valori diferite de ale noastre”, a subliniat Gass.