Un general pakistanez suspectat de legături cu mediile islamiste a fost arestat

Publicat: 21 06. 2011, 16:53
Actualizat: 21 06. 2012, 05:38

Anunţul intervine la două luni după moartea liderului al-Qaida, Osama ben Laden, în cursul unei operaţiuni a forţelor speciale la Abbottabad. După eliminarea liderului al-Qaida într-o zonă urbană din Pakistan au apărut speculaţii privind protejarea acestuia de serviciile de securitate.

„Unul dintre generali, despre care am aflat că avea legături cu organizaţii interzise, este în detenţie”, a comunicat generalul Athar Abbas, purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze.

„Ancheta este în curs de derulare”, adaugă el, evocând „o politică de toleranţă zero” faţă de asemenea activităţi.