Un imigrant sudanez a murit în Eurotunel, în timp ce încerca să treacă în Marea Britanie
Este vorba despre cel de-al nouălea deces înregistrat de la începutul lunii în zona Calais.
Corpul imigrantului, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost găsit lângă un tren. Tânărul probabil a fost ucis de un camion.
Peste 2.000 de imigranţi au pătruns în incinta Eurotunelului la Coquelles, lângă Calais, în noaptea de luni spre marţi, în speranţa de a ajunge în Marea Britanie, potrivit prefecturii Pas-de-Calais.
În noaptea de marţi spre miercuri aproximativ 1.000 de persoane au încercat să facă acest lucru, potrivit unei surse din cadrul poliţiei care nu a putut să precizeze câţi imigranţi au reuşit să intre efectiv în tunel.
Guvernul britanic a anunţat marţi că intenţionează să deblocheze suma de zece milioane de euro pentru a securiza Eurotunelul.