Prima pagină » Știri externe » Un incendiu de mari proporţii se apropie de Marele Canion

Un incendiu de mari proporţii se apropie de Marele Canion

Pompierii americani încearcă să stingă un incendiu de pădure, care a scăpat de sub control şi se îndreaptă spre Marele Canion, fiind alimentat de vântul puternic şi nivelul redus de umiditate, au anunţat miercuri autorităţile, citate de Reuters.
Un incendiu de mari proporţii se apropie de Marele Canion
30 apr. 2008, 21:33, Știri externe

Incendiul a distrus 2.000 de acri (810 hectare) din Kaibab National Forest din nordul Arizonei, apropiindu-se miercuri dimineaţă de Marele Canion, a precizat o purtătoare de cuvânt a Serviciului Silvic.

"Incendiul nu este sub control în prezent. Vântul bate în continuare şi nivelul de umiditate este scăzut, aşa că suntem îngrijoraţi", a precizat Margaret Hangan, purtătoare de cuvânt a administraţiei Kaibab National Forest, adăugând că incendiul este la aproximativ o milă (1,6 kilometri) sud de Marele Canion. Nu există nici o ameninţare imediată, astfel că parcul va rămâne deschis.

Marele Canion este unul dintre cele mai mari puncte de atracţie din Statele Unite pentru turişti, fiind vizitat de aproape cinci milioane de persoane în fiecare an.