Prima pagină » Știri externe » Un incendiu din estul Chinei a rămas neobservat aproape trei ore din cauza poluării

Un incendiu din estul Chinei a rămas neobservat aproape trei ore din cauza poluării

Pompierii au intervenit cu întârziere într-o fabrică din estul Chinei, devastată de un incendiu, care nu a fost observat aproape trei ore, din cauza poluării atmosferice dense, a informat marţi presa oficială.
Un incendiu din estul Chinei a rămas neobservat aproape trei ore din cauza poluării

Incendiul a izbucnit în noaptea de duminică spre luni într-o fabrică de mobilă situată în provincia estică Zhejiang.

„Din cauza ceţii groase din aer de la acel moment, au trecut aproape trei ore înainte ca locuitorii din vecinătate să observe fumul şi flăcările”, a relatat agenţia China Nouă. În consecinţă, o cantitate mare de mobilă a fost distrusă, a mai adăugat ea.

Sâmbătă, duminică şi luni, o ceaţă groasă alcătuită din particule nocive a acoperit nordul şi estul Chinei, afectând circulaţia rutieră şi determinând anularea unor zboruri.

Poluarea atmosferică de o densitate neobişnuită a scăzut vizibilitatea în unele zone la o sută de metri.

De asemenea, poluarea a provocat o mare dezbatere în ţară cu privire la ritmul de dezvoltare actual al Chinei, precum şi critici virulente din partea presei oficiale, care le-a cerut autorităţilor transparenţă pe viitor.