Prima pagină » Știri externe » Un individ a fost reţinut în apropierea Parlamentului britanic

Un individ a fost reţinut în apropierea Parlamentului britanic

Un bărbat a fost reţinut, vineri, în apropierea clădirii Parlamentului britanic, sub suspiciunea că ar deţine un cuţit, iar poliţia a declanşat starea de urgenţă la Palatul Westminster până la elucidarea acestui incident, informează site-ul The Guardian.
Un individ a fost reţinut în apropierea Parlamentului britanic

Poliţia Metropolitană din Londra a anunţat că, în jurul orei locale 11, un bărbat în jurul vârstei de 30 de ani a fost reţinut lângă Palatul Westminster, în apropierea unui porţi de intrare. Individul este suspectat că ar deţine un cuţit, dar nicio persoană nu a fost rănită.

Martorii oculari au observat mai mulţi poliţişti detaşaţi în acea zonă. Un bărbat care purta un hanorac gri şi pantaloni negri a fost înconjurat de patru sau cinci ofiţeri înarmaţi, fiind încătuşat după ce mai multe persoane au avertizat că acesta avea un cuţit.

Poliţia investighează dacă acest incident are un caracter terorist sau nu. Între timp, autorităţile au declanşat starea de urgenţă la Palatul Westminster, ca măsură de precauţie, şi au instalat bariere metalice în jurul clădirii Parlamentului britanic, pentru a bloca accesul.

La finele lunii martie, patru persoane au murit, iar peste 40 au fost rănite în atacul terorist de pe Podul Westiminster, din imediata vecinătate a Parlamentului britanic. Atacatorul a fost ucis de poliţie după ce a trecut cu maşina peste mai mulţi oameni şi a înjunghiat mortal un agent de poliţie. Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atacul.