Organizaţia separatistă bască armată a decis să "exercite presiuni" cu privire la acest proiect, potrivit ABC, care citează documente confiscate în timpul arestării, la 26 iulie, la Rodez (sud-vestul Franţei), a presupusului lider al aparatului logistic al ETA, Juan Cruz Maiza Artola.
"Este vorba de lucrări importante comandate de Madrid, cu aprobarea regionaliştilor din PNV (Partid naţionalist basc, la putere în Ţara Bascilor), care se opun direct proiectului separatist Euskal-Herria (Ţara Bascilor)", scrie ETA în aceste documente.
Atentate vizând aceste lucrări ar permite grupării ETA, "izolată social mai mult ca niciodată", să obţină sprijinul anumitor sectoare ecologiste care se opun acestor lucrări, potrivit cotidianului.
TAV-ul basc, numit şi "Y basc", va asigura în 30 de minute legătura dintre Vitoria şi Bilbao, pe de o parte, şi Saint-Sebastien şi Irun (frontiera franco-spaniolă), pe de altă parte. Guvernul regional basc a anunţat recent o întârziere de trei ani a lucrărilor, care vor fi încheiate în 2013, în loc de 2010.
TAV a făcut obiectul unei campanii de opoziţie a partidului separatist Batasuna, ramura politică interzisă a ETA. Majoritatea liderilor acestei grupări au fost plasaţi în detenţie provizorie, a dat asigurări ABC.
Potrivit unor documente descoperite asupra acestor lideri în momentul arestării, Batasuna îşi mobiliza bazele cu sloganul :"Să oprim TAV-ul".
Actele de sabotaj vizând căi ferate din Ţara Bascilor, atribuite radicalilor basci, au sporit în ultimele luni. Mai mulţi experţi antiterorişti nu elimină ipoteza unei "repetiţii generale", care să fie ulterior aplicată TAV-ului, scrie cotidianul.
Gruparea separatistă ETA, care şi-a reluat atacurile în iunie, după un armistiţiu de 14 luni, este considerată responsabilă pentru moartea a 819 persoane, în 39 de atentate comise pentru obţinerea independenţei Ţării Bascilor.