Ofiţerii de la Capitoliu au depus mărturie în dosarul atentatului de pe 6 ianuarie. ”Erau pregătiţi de război, nu de protest”
Oficialii serviciilor de securitate de la Capitoliu au depus mărturie în faţa Senatului SUA marţi, spunând că protestatarii ”au venit pregătiţi de război” cu arme şi aparate radio, scrie BBC. Ei dau vina pe serviciile de informaţii pentru atacul de la Washington, de pe 6 ianuarie.
Steve Sund, fostul şef al poliţiei de la Capitoliu, a declarat că echipajul său era pregătit de un protest, nu de un atac ”coordonat în stil militar”.
Trei dintre ofiţerii care au depus mărturie marţi în faţa Comitetului pentru securitate internă şi-au dat demisia imediat după atacul de pe 6 ianuarie, după ce un coleg de-al lor a fost ucis.
Şeful interimar al poliţiei de la Washington a declarat în cadrul primelor audieri susţinute în faţa parlamentarilor că a fost uimit de cât de mult le-a luat celor de la Pentagon să trimită echipajele Gărzii Naţionale la faţa locului.
Toţi oficialii securităţii care au depus mărturie marţi susţin că atacul a fost organizat şi coordonat în stil militar. Steve Sund crede că bombele care au fost amplasate în dreptul zidului de protecţie au fost direcţionate strategic, pentru a dispersa forţele de ordine.
”Comunicarea deficitară între agenţiile federale a fost problema principală, nu organizarea Poliţiei Capitoliului”, a declarat Sund. Cei prezenţi în ziua atacului susţin că avertizările FBI au ajuns mult prea târziu la echipajele de poliţie.
Căpitanul Poliţiei, Carneysha Mendoza, consideră că atentatul a fost atât de puternic, încât nici un echipaj de 10 ori mai mare nu putea face faţă agresiunilor protestatarilor. Mendoza încă se reface în urma arsurilor chimice suferite la nivelul feţei.
Senatorul Amy Klobuchar, cea care coordonează audierile, a declarat că oficialii Pentagonului vor oferi declaraţii săptămâna următoare. Senatorii susţin că detaliile oferite de forţele de ordine vor contribui la îmbunătăţirea sistemului de apărare al Capitoliului.