Un jurnalist din Azerbaidjan a decedat după ce a fost bătut pentru că a criticat un fotbalist – FOTO

Publicat: 10 08. 2015, 15:09
Actualizat: 30 03. 2020, 09:15

La finalul partidei de joi, câştigată de Qabala cu scorul de 1-0, Huseynov a agitat un drapel al Turciei, rivală istorică a Ciprului, în faţa echipei Apollon.

„Huseynov nu ştie cum să se comporte”, a notat Rasim Aliyev pe Facebook, menţionând că acest fotbalist ar trebui să nu mai evolueze în cupele europene, informează ntv.com.tr.

Aliyev a fost criticat dur pe reţeaua de socializare pentru acest comentariu. Jurnalistul a fost contactat apoi telefonic de un bărbat care i-a spus că este vărul lui Huseynov şi că îl invită la un ceai.

„Când m-am dus, erau 5-6 bărbaţi şi m-au bătut”, a relatat Rasim Aliyev în spital, înainte de a deceda.

Aliyev, care avea 30 de ani, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, dar nu a mai putut fi salvat.

După decesul jurnalistului, clubul Qabala, la care este legitimat şi românul George Florescu, a anunţat că Javid Huseynov a fost îndepărtat temporar de la echipă.