Prima pagină » Știri externe » Un jurnalist rus a fost bătut în suburbia Moscovei

Un jurnalist rus a fost bătut în suburbia Moscovei

Un jurnalist rus de opoziţie a fost bătut miercuri în suburbia Moscovei, fiind ulterior spitalizat, a anunţat agenţia RIA Novosti, citând un oficial al poliţiei locale.
Un jurnalist rus a fost bătut în suburbia Moscovei
05 feb. 2009, 08:31, Știri externe

Iuri Graciov, redactor-şef al Solnecinogorski Forum, a suferit o contuzie occipitală şi o fractură la nas, a precizat RIA Novosti.

Graciov a declarat că nu a fost jefuit în timpul agresiunii, a adăugat agenţia.

Potrivit postului de radio Ecoul Moscovei, Solnecinogorski Forum este singurul cotidian de opoziţie din oraşul Solnecinogorsk (la 65 de kilometri nord-vest de Moscova), care denunţă corupţia autorităţilor locale.

În noiembrie, un alt jurnalist de opoziţie, Mihail Beketov, redactor la Himkinskaia Pravda, fusese agresat în suburbia capitalei ruse şi spitalizat cu un traumatist cranian şi fractură la picior.