Un jurnalist rus şi cameramanul care îl însoţea au fost răpiţi şi agresaţi la Kiev

Publicat: 02 02. 2014, 17:18
Actualizat: 24 10. 2021, 06:55

„Eu şi cameramanul meu am fost urcaţi în cursul nopţii la bordul unui vehicul cu geamuri fumurii, fără numere de înmatriculare”, a declarat jurnalistul şi bloggerul Nikita Perfilev.

„Ne-au bătut şi ne-au recomandat să ne întoarcem în Rusia. Agresorii vorbeau perfect limba rusă”, a spus ziaristul.

Nikita Perfilev este un jurnalist şi blogger care lucrează pentru site-ul rus Ridus, apropiat de opoziţia rusă.

Ucraina se confruntă cu o criză politică fără precedent după ce Administraţia Viktor Ianukovici a refuzat, în noiembrie, semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, preferând apropierea de Rusia. Protestele s-au intensificat de aproximativ trei săptămâni, în contextul adoptării unor legi care permiteau dispersarea brutală a manifestaţiilor. Legile controversate au fost ulterior abrogate.