Un jurnalist turco-german susţine că a fost torturat în timpul detenţiei în Turcia, unde este acuzat de „propagandă pentru o organizaţie teroristă”

Publicat: 11 05. 2019, 04:45
Actualizat: 11 05. 2019, 04:50

Vineri, în cursul audierii într-o instanţă germană, Deniz Yucel, corespondent al cotidianului Die Welt, a susţinut că a fost lovit, umilit şi ameninţat în timpul detenţiei în închisoarea Silivri, aflată în apropiere de Istanbul.

Încarcerarea lui Yucel a provocat o criză diplomatică semnificativă între Berlin şi Ankara, jurnalistul fiind în cele din urmă eliberat în februarie 2018.

Jurnalistul este în continuare judecat în lipsă de o instanţă din Turcia, fiind acuzat de „propagandă pentru o organizaţie teroristă”.

Yucel este suspectat că ar fi avut legături cu membri ai grupării separatiste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), dar şi cu susţinători ai clericului musulman Fethullah Gulen, care este acuzat de Ankara că ar fi orchestrat tentativa de lovitura de stat din 2016.

Yucel a declarat că preşedintele turc Recep Erdogan ar fi fost responsabil pentru tratamentul la care a fost supus în închisoare: „Posibil, ca urmare a ordinelor directe de la preşedintele turc sau de la consilierii săi cei mai apropiaţi, dar în orice caz, ca parte a campaniei de defăimare pe care a lansat-o [împotriva mea]”.

Mai mulţi politicieni germani au cerut Guvernului de la Berlin să ia măsuri în acest caz, inclusiv să stopeze negocierile cu Turcia privind aderarea la UE.

Pe de altă parte, Mustafa Yeneroglu, un apropiat al lui Erdogan, a pus la îndoială afirmaţiile lui Yucel.