Prima pagină » Social » Un lider mafiot italian a fost arestat în România

Un lider mafiot italian a fost arestat în România

Un lider al unui clan mafiot italian a fost arestat vineri în judeţul Arad, el fiind dat în urmărire pentru că are de ispăşit o sentinţă de condamnare pe viaţă pronunţată în Italia.
Un lider mafiot italian a fost arestat în România
Mihai Draghici
05 iul. 2013, 21:20, Social

Francesco Russo, în vârstă de 37 de ani, originar din oraşul italian Foggia, este liderul clanului mafiot Sinesi-Francavilla.

Bărbatul a fost arestat de autorităţile române, în judeţul Arad, în baza unui mandat emis în Italia, relatează site-ul AffariItaliani.it.

În aprilie 2012, Russo a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea unui om de afaceri.

Liderul mafiot italian urmează să fie extrădat din România în Italia zilele următoare.