Un martor declară că Silviu Ionescu se afla la volan în momentul accidentului din decembrie

Publicat: 08 03. 2010, 09:34
Actualizat: 06 11. 2012, 09:47

Martorul, un barman în vârstă de 38 de ani, a depus mărturie în cadrul a anchetei judiciare privind moartea lui Tong Kok Wai, în vârstă de 30 de ani, la 25 decembrie, la zece zile după accidentul în care a fost grav rănit de maşina ambasadei române la Singapore.

La tribunal, Mohamed Noor Hussain l-a identificat pe şofer dintr-o fotografie a lui Silviu Ionescu publicată în ziare. El este singurul martor care a asistat la ambele accidente care s-au produs la interval de câteva secunde.

„Am văzut maşina apropiindu-se de mine şi am sărit pe trotuar. Am căzut şi m-am lovit la picior (…) După ce am căzut, şoferul a încetinit, a coborât geamul şi m-a certat”, a declarat el, precizând că acesta a fost momentul în care l-a văzut pe şofer.

Ancheta în cazul accidentului a intrat în a patra zi şi de desfăşoară normal, numai patru din cei peste 50 de martori urmând să mai depună mărturie.

„După ce m-am ridicat, am văzut maşina intrând în cea de a doua intersecţie, unde a mai lovit o persoană”, a precizat acesta.

Martorul se afla la o cafenea de pe strada Bukit Panjang când a auzit un motor de maşină ambalat, aceasta îndreptându-se spre strada Choa Chu Kang. Maşina de tip Audi circula „cu viteză mare”, a mai povestit martorul, adăugând că pietonii traversau pe culoarea verde a semaforului, relatează Channel News Asia, în pagina online.

În urma coliziunii, atât Tong Kok Wai cât şi Bong Hwee Haw au căzut pe capota maşinii, iar şoferul a frânat brusc, dar nu s-a oprit pentru a le acorda ajutor celor doi, demarând în viteză şi lovind un alt pieton la următoarea intersecţie.

Mohamed Noor Hussain a precizat că Ionescu era singur în maşină şi că nu a văzut numărul de înmatriculare deoarece totul „s-a petrecut foarte repede”.