Un mediator pentru drepturile copiilor nu exclude existenţa unui lobby pentru pedofili în Duma rusă

Publicat: 10 06. 2010, 15:06
Actualizat: 06 11. 2012, 09:59

„Toată lumea este conştientă că este indispensabilă oprirea pedofililor. Totuşi, de fiecare dată când proiectul de lege vizând lupta împotriva pedofiliei este supus spre aprobare comisiilor specializate, se găsesc mereu deputaţi care se opun acestei legi”, a declarat el.

„Mă întreb dacă nu avem un lobby pedofil care finanţează aceste practici şi împiedică adoptarea legii. Am impresia că nu sunt departe de adevăr”, a continuat Astahov.

În toamna anului 2009, deputatul Anton Beliakov a supus aprobării Dumei un proiect de amendamente la Codul penal rus, prevăzând castrarea chimică a pedofililor. Acest document, ca şi celelalte texte similare propuse anterior, nu a fost adoptat.

Potrivit mediatorului, pedofilii trebuie să urmeze un tratament medical obligatoriu. „Castrarea este practicată în Suedia, Germania, Danemarca şi Statele Unite. Trebuie înăsprită pedeapsa pentru a nu rămâne în urma restului lumii”, a apreciat el.

Astahov a declarat că este dificil să înţelegi motivele care l-au putut determina pe un judecător din Sankt Petersburg să condamne la şase ani de închisoare cu suspendare un bărbat vinovat de violarea a cinci copii, deşi pedeapsa prevăzută pentru o astfel de infracţiune variază de la opt la 15 ani de închisoare fără posibilitatea de eliberare condiţionată.

„Nu găsesc nici o explicaţie… Această sentinţă a fost recent anulată şi cazul trimis spre reexaminare”, a spus el.

Mediatorul a afirmat că urmăreşte toate cazurile de rele tratamente aplicate copiilor în Rusia.