Un militar israelian a fost atacat de militanţi islamişti palestinieni în apropierea unei colonii din Cisiordania

Publicat: 11 01. 2022, 19:07
Actualizat: 11 01. 2022, 19:09

Incidentul a avut loc marţi seară pe Drumul 465, în zona Nehev Tzuf, în apropierea coloniei evreieşti Halamish.

Un militar israelian în vârstă de 19 ani a suferit răni la picioare după ce a fost lovit de un vehicul, în ceea ce pare a fi un atac. Militarul a fost transportat de urgenţă la spital cu un elicopter.

Şoferul şi un complice aflat în maşina utilizată în atac au fost imobilizaţi şi arestaţi. Armata israeliană cercetează circumstanţele producerii incidentului.