Un militar NATO din Afganistan a fost ucis într-o explozie
Un membru al Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate din Afganistan (ISAF) a fost ucis într-o explozie, altul fiind rănit, informează un comunicat oficial, citat de AFP.

Un militar NATO din Afganistan a fost ucis într-o explozie
Cei doi militari, de naţionalitate britanică, aparţinând regimentului 36 de Geniu, se aflau, luni, în misiune, în timp ce camionul lor a fost afectat de o explozie, în jurul orei locale 03.30, la 19 kilometri nord-est de oraşul Gereshk (în sudul Afganistanului), a precizat Ministerul Apărării din Marea Britanie, într-un comunicat.
Militarul este cel de-al 79-lea britanic ucis în Afganistan, de la începerea intrevenţilor militare în noiembrie 2001.
ISAF include militari din 37 de ţări, dar în sudul Afganistanului sunt în principal americani, britanici, olandezi şi canadieni. Decesul britanicului ridică la 164 numărul militarilor străini ucişi pe teritoriul Afganistanului în cursul acestui an.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului