Un ministru britanic anunţă că se face totul pentru evitarea unor victime civile în Libia
Ministrul britanic al Finanţelor, George Osborne, a dat asigurări, duminică, asupra faptului că au fost luate "toate măsurile de precauţie" pentru evitarea producerii de victime civile în bombardarea ţintelor militare din Libia, la care au luat parte Royal Air Force şi Royal Navy, relatează AFP.
"Trebuie să tratăm cu circumspecţie ceea ce vedem la televiziunea libiană", a declarat Osborne, în cadrul principalei emisiuni politice de duminică a BBC.
"Ştiu că strategii noştri militari iau absolut toate măsurile de precauţie posibile, pentru a evita să facă victime în rândul civililor", a declarat Osborne, primul membru al Guvernului britanic care face declaraţii publice asupra bombardamentelor, după ce premierul David Cameron a confirmat angajarea militară britanică, sâmbătă seara.
"Operaţiunile noastre ţintesc capacităţile de apărarea antiaeriană, cu scopul de a le neutraliza şi a impune o zonă de interdicţie aeriană (...). În prezent, misiunea noastră constă în aplicarea rezoluţiei ONU", a precizat ministrul.
Forţele britanice s-au alăturat, sâmbătă seara, operaţiunilor internaţionale contra regimului colonelului Muammar Kadhafi, în cadrul rezoluţiei ONU care a autorizat recurgerea la forţă.
"În această seară (sâmbătă), forţele britanice se află în acţiune, în spaţiul aerian al Libiei. Ele participă la o coaliţie internaţională, care s-a format pentru a pune în aplicare hotărârea ONU şi a proteja poporul libian", a anunţat sâmbătă seara Cameron, într-o scurtă declaraţie, în faţa imobilului de pe Downing Street, numărul 10.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

