Un ministru britanic anunţă că se face totul pentru evitarea unor victime civile în Libia
„Trebuie să tratăm cu circumspecţie ceea ce vedem la televiziunea libiană”, a declarat Osborne, în cadrul principalei emisiuni politice de duminică a BBC.
„Ştiu că strategii noştri militari iau absolut toate măsurile de precauţie posibile, pentru a evita să facă victime în rândul civililor”, a declarat Osborne, primul membru al Guvernului britanic care face declaraţii publice asupra bombardamentelor, după ce premierul David Cameron a confirmat angajarea militară britanică, sâmbătă seara.
„Operaţiunile noastre ţintesc capacităţile de apărarea antiaeriană, cu scopul de a le neutraliza şi a impune o zonă de interdicţie aeriană (…). În prezent, misiunea noastră constă în aplicarea rezoluţiei ONU”, a precizat ministrul.
Forţele britanice s-au alăturat, sâmbătă seara, operaţiunilor internaţionale contra regimului colonelului Muammar Kadhafi, în cadrul rezoluţiei ONU care a autorizat recurgerea la forţă.
„În această seară (sâmbătă), forţele britanice se află în acţiune, în spaţiul aerian al Libiei. Ele participă la o coaliţie internaţională, care s-a format pentru a pune în aplicare hotărârea ONU şi a proteja poporul libian”, a anunţat sâmbătă seara Cameron, într-o scurtă declaraţie, în faţa imobilului de pe Downing Street, numărul 10.