Un mort şi cel puţin 100 de răniţi la o manifestaţie din sudul Siriei
Forţele de securitate au tras cu muniţie de război şi au lansat gaze lacrimogene, duminică, împotriva manifestanţilor din Deraa, în sudul Siriei, provocând moartea unei persoane şi rănirea altor 100, a declarat un militant pentru drepturile omului aflat la faţa locului.

Un mort şi cel puţin 100 de răniţi la o manifestaţie din sudul Siriei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Un manifestant, Raed Akrad, a murit. A "fost ucis cu muniţie de război", a declarat militantul citat.
Alte două persoane rănite la cap sunt "în stare foarte gravă", a afirmat el.
Forţele de securitate au lansat gaze lacrimogene şi au tras cu muniţie de război împotriva celor aproximativ 10.000 de manifetanţi la Deraa, rănind peste 100 de persoane, declarase anterior militantul citat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina şi SUA sunt în faza „finală” a negocierilor pentru un acord privind mineralele ucrainene
-
DNA a declanşat cele mai ample percheziţii din ultimii ani în Portul Constanţa. Şpăgi de milioane de euro / Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA
-
Ministerul Sănătăţii cere ANPC-ului lui Piedone să oprească controalele ilegale
Deraa, teatrul manifestaţiilor timp de trei zile consecutiv, "a devenit un vulcan activ", striga el în mijlocul demonstranţilor din acest oraş.
Anterior, autorităţile siriene anunţaseră că vor elibera manifestanţii arestaţi la Deraa cu o zi înainte. "După rezultatele comisiei de anchetă privind violenţele regretabile din Deraa, s-a decis să fie eliberat imediat un grup de tineri", a declarat agenţia oficială Sana, fără alte precizări.
Zeci de manifestanţi au fost arestaţi şi alte câteva zeci au fost răniţi sâmbătă de forţele de securitate din Deraa, potrivit militanţilor pentru drepturile omului, la zi de la o manifestaţie organizată în acest oraş din sudul Siriei şi soldată cu patru morţi.
Manifestanţii participau, sâmbătă, la funeraliile a doi dintre tinerii ucişi la Deraa.
Siria, unde legea de urgenţă este în vigoare din 1963, este, din 15 martie, teatrul unor manifestaţii convocate pe Facebook, care cer mai multe libertăţi.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

