Un mort şi doi răniţi în două incidente armate produse în apropierea oraşului spaniol Barcelona

Publicat: 29 06. 2017, 16:52
Actualizat: 22 10. 2021, 20:59

Un atac cu armă de foc a avut loc joi într-un bar situat în localitatea Vilanova i la Geltrú, la periferia Barcelonei.

Un bărbat de 50 de ani a murit, iar unul de 39 de ani a fost rănit în incidentul din Barul Sindicat del Vi.

Autorităţile au stabilit că atacul nu este de tip terorist.

În paralel, în aceeaşi localitate, un agent de poliţie s-a rănit după descărcarea propriei arme. Poliţia catalană verifică dacă agentul participa la căutarea autorului atacului armat.