Un mort şi patru dispăruţi, după trecerea taifunului Morakot prin Taiwan

O femeie a fost ucisă şi alte patru persoane sunt date dispărute, după trecerea taifunului Morakot prin insula Taiwan, au anunţat sâmbătă serviciile de intervenţie.

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Un mort şi patru dispăruţi, după trecerea taifunului Morakot prin Taiwan

Un mort şi patru dispăruţi, după trecerea taifunului Morakot prin Taiwan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

O femeie care se deplasa cu motocicleta a suferit o căzătură mortală din cauza rafalelor puternice de vânt, iar patru pescari sunt daţi dispăruţi, potrivit serviciilor de intervenţie. De asemenea, 14 persoane au fost rănite uşor.

Taifunul Morakot ("smarald" în limba thailandeză) a ajuns în regiunea Hualien, în Taiwan, vineri spre miezul nopţii (ora locală), fiind însoţit de rafale puternice de vânt şi precipitaţii masive, care au provocat inundaţii în aproximativ 100 de zone.

Bursa din Taiwan a fost închisă vineri, iar aproximativ 400 de zboruri interne şi internaţionale au fost amânate, au anunţat autorităţile.

Taifunul, însoţit de rafale de vânt de 126 de kilometri pe oră, dar care pierdea din intensitate, urma să ajungă în China sâmbătă, potrivit serviciilor meteorologice din Taiwan.

Vineri, peste 20.000 de persoane au fost evacuate cu titlu preventiv şi peste 30.000 de nave au fost chemate în porturi, odată cu apropierea taifunului, în provincia Fujian, din sud-estul Chinei, a relatat agenţia China Nouă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici