Un mort şi şapte răniţi după ce un bărbat s-a aruncat în aer, în Germania

Publicat: 16 11. 2014, 15:48
Actualizat: 12 11. 2021, 06:00

Incidentul a avut loc în satul Homberg, situat în landul german Hesse.

Un bărbat în vârstă de 49 de ani s-a certat cu familia, a plecat puţin timp cu maşina, a revenit şi s-a aruncat în aer în vehicul, folosind un dispozitiv artizanal.

Bărbatul a murit pe loc. Şapte persoane – membri ai familiei, vecini şi doi poliţişti chemaţi să aplaneze conflictul – au fost rănite în explozie.

Casele din împrejurimi au suferit avarii.

Sinucigaşul avea autorizaţie pentru utilizarea de substanţe explozive.

Autorităţile germane încearcă să stabilească circumstanţele producerii incidentului.