- Home
- Externe
- SYDNEY, (13.01.2014, 07:53)
- Valentin Vidu - Mediafax
Un mort şi zeci de case distruse în vestul Australiei, în urma unui incendiu de vegetaţie
Un incendiu de vegetaţie a distrus aproximativ 40 de case la periferia oraşului Perth, în vestul Australiei, provocând moartea unui bărbat şi obligând alte câteva sute de persoane să fugă din calea flăcărilor, au anunţat autorităţile luni.

Un mort şi zeci de case distruse în vestul Australiei, în urma unui incendiu de vegetaţie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Incendiul, care se pare că a fost provocat de prăbuşirea unei linii electrice în pădure, în apropierea de periferie, a cuprins foarte rapid străzile din cartier, flăcările atingând până la 20 de metri înălţime, propagate de rafale de vânt violente.
"Ni s-a confirmat faptul că 40 de case au fost distruse, dar bilanţul s-ar putea agrava, pe măsură ce sunt evaluate pagubele", au anunţat serviciile de luptă împotriva incendiilor din vestul Australiei.
Un bărbat, în vârstă de 62 de ani, a murit după ce s-a refugiat pe acoperişul casei, a anunţat serviciul de ambulanţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Sute de locuitori au fugit din cartier şi s-au refugiat în centre de evacuare. Unii au spus că au avut la dispoziţie doar câteva secunde pentru a se salva.
"Ştiam că focul vine foarte repede", a declarat pentru Australian Broadcasting Corporation Aaron Miles, un locuitor din Stoneville. "Am avut timp doar să luăm documente importante", a adăugat el.
Aproximativ 275 de pompieri se aflau la faţa locului, iar incendiul a fost controlat, dar nu era încă stins, luni dimineaţa, potrivit autorităţilor.
Oraşul Perth s-a confruntat cu temperaturi ridicate în acest weekend, de până la 44 de grade Celsius. Valul de căldură se îndreaptă către est, iar temperaturi peste 40 de grade sunt aşteptate la Adelaide şi Melbourne, în cursul săptămânii.
Spitalele şi serviciile de urgenţă din aceste regiuni sunt în alertă, după ce serviciul naţional de meteorologie a anunţat o căldură "extremă".
"Va veni un val de căldură extremă, cu temperaturi de peste 40 de grade (Celsius), timp de mai multe zile, consecutiv", a anunţat un purtător de cuvânt al serviciului.
Incendiile de vegetaţie sunt frecvente în Australia pe timpul verii, începând din decembrie şi până în februarie, şi pot provoca pagube imense, atât umane cât şi materiale.
În 2009, 173 de persoane au murit într-un incendiu de vegetaţie uriaş, care a distrus mii de locuinţe în statul Victoria (sud).
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe