Un nou plan al SUA propune un stat palestinian demilitarizat
Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, şi omologul său american, Barack Obama, vor discuta marţi despre o nouă iniţiativă ce prevede un stat palestinian demilitarizat şi având Ierusalimul drept capitală împărţită cu Israelul, relatează Haaretz, în ediţia electronică.

Barack Obama si Hosni Mubarak (Imagine din arhiva Mediafax Foto/AFP)
Iniţiativa, care a fost propusă de fostul preşedinte american Jimmy Carter, de fostul secretar de Stat James Baker şi de fostul consilier pentru Securitate Naţională Brent Scowcroft, ar prevede ca palestinienii să renunţe la cererea lor referitore la dreptul de a se întoarce pe teritoriile ocupate, în schimbul unei compensaţii, potrivit cotidianului Al-Quds al-Arabi, citat de Haaretz.
Mubarak s-a deplasat luni la Washington pentru primele negocieri la Casa Albă. El s-a întâlnit cu secretarul de stat, Hillary Clinton, şi urmează să se întâlnească marţi cu preşedintele Barack Obama.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat în urmă cu câteva luni că ar fi de acord cu conceptul unui stat palestinian, atât timp cât va fi demilitarizat. În vreme ce propunerea a generat iniţial critici, Netanyahu a precizat în iunie că ar putea fi agreată la nivel internaţional şi că este singura soluţie eficientă pentru pacea din Orientul Mijlociu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Ideea unui stat demilitarizat va fi ulterior acceptată", a afirmat Netanyahu, după ce s-a întâlnit cu oficiali din Franţa şi Italia.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului