Un oficial american confirmă o tentativă de atac în momentul sosirii lui Leon Panetta în Afganistan
Un oficial militar american a confirmat joi că o tentativă de atac împotriva soldaţilor americani veniţi să-l întâmpine pe secretarul Apărării, Leon Panetta, a avut loc miercuri la o bază militară britanică din sudul Afganistanului.

Un oficial american confirmă o tentativă de atac în momentul sosirii lui Leon Panetta în Afganistan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Un translator afgan care furase o camionetă de la bază a încercat să intre într-un "grup de soldaţi adunaţi pentru a-l întâmpina pe Panetta la coborârea din avion", la baza militară Camp Bastion, a declarat pentru presa de la Kabul acest oficial, care se exprima sub protecţia anonimatului.
Un soldat britanic a fost rănit în timp ce îl urmărea, a adăugat el.
Vehiculul, care transporta benzină şi se deplasa cu viteză mare, şi-a încheiat cursa într-o groapă şi a luat foc. Şoferul a murit joi din cauza arsurilor suferite, a anunţat anterior armata americană, precizând că vehiculul nu transporta arme sau explozibil.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE merg la Kiev / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
"El a murit în această dimineaţă la o unitate de îngrijiri", a declarat generalul american Mike Scaparotti, referindu-se la şofer, un translator afgan de la baza militară.
Panetta a sosit miercuri dimineaţă la Camp Bastion, în provincia Helmand, unde rebeliunea talibană are o prezenţă semnificativă. El a mers apoi la Kabul, unde urmează să aibă o întrevedere joi cu preşedintele Hamid Karzai.
Vizita sa are ca scop în special să le aducă asigurări oficialilor afgani, după o serie de incidente (uciderea a 16 civili duminică, incinerarea Coranului) în care au fost implicaţi soldaţi americani şi care au alimentat furia populaţiei.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


