- Home
- Externe
- WASHINGTON, (16.09.2019, 01:33)
- Andrei Vacaru
Un oficial american susţine că atacurile împotriva Arabiei Saudite au fost lansate din Iran sau Irak
Un oficial american de rang înalt a declarat duminică, în urma atacurilor cu drone de sâmbătă împotriva unor rafinării din Arabia Saudită, că „nu există dovezi că atacurile vin din Yemen” şi că acestea au fost lansate, cel mai probabil, din Iran sau Irak, informează CNN.
Urmărește
1132 afișări
Un oficial american susţine că atacurile împotriva Arabiei Saudite au fost lansate din Iran sau Irak
Declaraţia acestuia vine la o zi după ce secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a acuzat Iranul că se află în spatele atacurilor de sâmbătă.
Oficialul, care a preferat să îşi păstreze anonimatul, a făcut referire la unghiul din care au fost lovite rafinăriile saudite, numărul punctelor de impact şi alte informaţii pentru a argumenta că este foarte puţin probabil ca atacurile să fi fost lansate din Yemen, aşa cum susţin rebelii huthi, care au revendicat atacurile.
„Este foarte greu să ne dăm seama cum dronele ar fi putut veni din altă parte decât din Iran sau Irak”, a spus oficialul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
El a mai adăugat că 19 ţinte saudite au fost lovite în atacurile de sâmbătă şi a susţinut că un astfel de atac nu poate fi realizat cu zece drone, câte susţin insurgenţii huthi că ar fi folosit. „Nu poţi lovi 19 ţinte cu zece drone”, a spus acesta.
Bazându-se pe imagini obţinute cu ajutorul sateliţilor, oficialul a punctat că „toate punctele de impact se află în părţile de nord-vest ale ţintelor saudite, iar acest lucru este foarte dificil de făcut din Yemen”.
El a făcut referire şi la unele informaţii potrivit cărora autorităţile din Kuwait au detectat o dronă în spaţiul aerian al ţării înaintea atacurilor din Arabia Saudită şi a mai adăugat că autorităţile irakiene „au fost foarte explicite” cu privire la faptul că atacurile nu au pornit din spaţiul aerian al Irakului, sugerând că Iranul rămâne cel mai probabil punct de origine.
„Dacă aceasta a fost o ofensivă militară lansată din Iran către Arabia Saudită, este un lucru extrem de grav”, a spus oficialul, care a refuzat să spună ce măsuri ar putea lua Administraţia Trump în cazul în care aceste informaţii se confirmă, însă a spus că „preşedintele are toate opţiunile pe masă”.
Două instalaţii petroliere din Arabia Saudită au fost afectate de incendii în urma unor atacuri cu drone produse sâmbătă dimineaţă.
Un purtător de cuvânt al rebelilor huthi din Yemen, susţinuţi de Iran, a declarat că gruparea revendică atacurile.
Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a acuzat Iranul că s-ar afla în spatele atacurilor cu drone de sâmbătă dimineaţă din Arabia Saudită şi a acuzat Teheranul că mimează diplomaţia.
Într-un discurs susţinut la televiziunea de stat duminică, preşedintele iranian, Hassan Rouhani, nu a făcut o referire clară la aceste atacuri, însă a acuzat Statele Unite că desfăşoară o „operaţiune de război” prin faptul că „oferă sprijin Emiratelor Arabe Unite şi Arabiei Saudite, transferând armament şi oferind informaţii obţinute din spionaj”. „Ceea ce se întâmplă în aceste zile în regiune provoacă îngrijorare în rândul majorităţii ţărilor lumii”, a adăugat Rouhani.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Iranul respinge acuzaţiile potrivit cărora s-ar afla în spatele atacurilor din Arabia Saudită
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe