Sun Shuopeng, liderul unei delegaţii ale Crucii Roşii din China, a declarat că Italia are o politică de izolare a oraşului foarte slabă şi a sugerat că măsurile ar trebui să fie mai dure pentru a depăşi criza provocată de pandemia de coronavirus, potrivit The Time.
„Acum descopăr multe dintre probleme. Tocmai am ajuns din Cordoba, dar am descoperit aici în Milano, oraşul cel mai puternic lovit de Covid-19, că aveţi o politică de izolare a oraşului foarte slabă pentru că transportul public încă funcţionează, oamenii încă de deplasează pe străzi şi încă se organizează adunări la hoteluri.
Am văzut mulţi oameni care nu poartă măşti. Nu ştiu la ce vă gândiţi. Acum trebuie să oprim timpul. Trebuie să oprim toate activităţile economice. Trebuie să oprim toate interacţiunile sociale care de obicei ne plac. Toţi oamenii trebuie să stea în casă, în carantină.
Vieţile oamenilor noştri reprezintă cel mai important aspect acum. Abia după o lună după ce Wuhan a fost izolat am reuşit să-i spitalizăm pe toţi pacienţii care aveau nevoie şi să-i tratăm de Covid-19 şi atunci am atins vârful epidemiei”, a declarat liderul delegaţiei din China.
Italia a depăşit China la numărul de decese provocate de coronavirus. Cu 427 de decese în ultimele 24 de ore, Italia a ajuns la 3.405. China a raportat 3.245 de morţi. Numărul total al persoanelor infectate până acum este de 41.035, au anunţat joi seară autorităţile italiene.
“I don’t know what you’re thinking.” The head of a visiting Chinese Red Cross delegation helping Italy respond to the coronavirus crisis says the country is not doing enough to contain the virus pic.twitter.com/AsvUVn0vhi
— TIME (@TIME) March 20, 2020