Prima pagină » Știri externe » Un oficial rus acuză SUA că au refuzat să acorde vize unor diplomaţi care urmau să participe la reuniuni ONU

Un oficial rus acuză SUA că au refuzat să acorde vize unor diplomaţi care urmau să participe la reuniuni ONU

Statele Unite au refuzat să acorde vize pentru opt membri ai delegaţiei ruse la Adunarea Generală a ONU, a declarat Andrei Belousov, reprezentantul permanent al Federaţiei Ruse la ONU, potrivit agenţiei TASS.
Un oficial rus acuză SUA că au refuzat să acorde vize unor diplomaţi care urmau să participe la reuniuni ONU

„Anul acesta, opt membri ai delegaţiei noastre, adică aproape jumătate din membrii delegaţiei, nu au reuşit să obţină vize. Nu au fost doar angajaţi ai Ministerului de Externe, dar şi ai Ministerului Apărării şi ai Roscosmos”, a declarat oficialul.

„În ultima vreme, situaţia vizelor SUA pentru oficialii străini s-a deteriorat puternic”, a adăugat Belousov.

El a mai spus că anul trecut doar un diplomat rus nu a primit viză pentru a intra în Statele Unite. „Este vorba de un membru important al delegaţiei ruse: Konstantin Vorontson, directorul unui departament din cadrul Ministerului rus de Externe, care se ocupă inclusiv cu discuţiile privind dezarmarea”, a adăugat oficialul rus.