Un oraş catalan interzice portul vălului islamic integral în locuri publice

Municipalitatea El Vendrell din nord-estul Spaniei a adoptat vineri o reglementare prin care interzice portul vălului musulman integral în locurile publice, a anunţat presa spaniolă.

Urmărește
39 afișări
Imaginea articolului Un oraş catalan interzice portul vălului islamic integral în locuri publice

Un oraş catalan interzice portul vălului islamic integral în locuri publice (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Consiliul municipal a aprobat o moţiune iniţiată de partidul naţionalist conservator CiU, privind interzicerea vălurilor musulmane burka şi niqab, El Vendrell devenind al doilea oraş din Catalunia care impune o astfel de măsură.

La sfârşitul lunii mai, Lerida, unde consiliul municipal este dominat de partidul socialist PSOE al premierului Jose Luis Rodriguez Zapatero, a devenit primul oraş spaniol care a interzis portul vălului în locurile publice.

Consiliul municipal din Gerona urmează să se pronunţe luni asupra unei măsuri similare, avută în vedere şi la Barcelona, capitala Cataluniei, dar şi în alte oraşe spaniole. Interdicţiile sunt susţinute atât de Partidul Popular, de dreapta, cât şi de CiU sau de partidul de extremă-dreapta Partit per Cataluna.

Partidul Popular, principala formaţiune de opoziţie, a anunţat săptămâna trecută că va prezenta în Parlamentul regional catalan o propunere de interzicere a portului vălului integral în locurile publice.

Reprezentanţii a 11 moschei din Catalunia au anunţat, în cursul acestei săptămâni, că intenţionează să atace în justiţie deciziile.

Belgia a adoptat, la sfârşitul lunii aprilie, o lege care interzice portul vălului integral în locurile publice, iar Parlamentul francez va discuta în iulie o măsură similară.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici