Un oraş italian a luat măsuri după ce o vedetă de pe TikTok a atras mulţimi „imposibil de gestionat”

Primarul unei populare staţiuni de schi din Italia ia măsuri drastice împotriva excursioniştilor, după ce oraşul a fost brusc copleşit de 260 de autobuze care au adus peste 10.000 de vizitatori din Napoli, atraşi de o vedetă de pe TikTok.

Urmărește
655 afișări
Imaginea articolului Un oraş italian a luat măsuri după ce o vedetă de pe TikTok a atras mulţimi „imposibil de gestionat”

Un oraş italian a luat măsuri după ce o vedetă de pe TikTok a atras mulţimi „imposibil de gestionat”

Avalanşa de turişti de duminică a blocat drumul care duce la Roccaraso, un oraş situat în munţii Abruzzo, şi a supraaglomerat pârtiile de schi din zonă. Localnicii au fost furioşi după ce mulţimea a lăsat staţiunea plină de gunoaie, scrie The Guardian.

Turiştii au fost influenţaţi de o vedetă de pe TikTok, originară din Napoli, numită Rita De Crescenzo, care a publicat pe platformă un videoclip live şi mai multe fotografii din staţiune pentru cei 1,7 milioane de urmăritori ai săi.

În plus, ei au profitat şi de pachetele agenţiilor de turism, care ofereau călătorii dus-întors spre staţiune cu autobuzul pentru 20-30 de euro, cu mic dejun inclus.

Francesco Di Donato, primarul din Roccaraso, a declarat că staţiunea a avut zile deosebit de aglomerate în trecut, dar nu s-a confruntat niciodată cu un aflux asemănător celui de duminica trecută.

El a sugerat că va apela la armată pentru a rezolva problema, dar, pentru moment, a limitat la 100 numărul de autobuze turistice care pot intra în oraş sâmbăta şi duminica. În plus, companiile de autobuze vor trebui să facă rezervări online.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
italia,
tiktok,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici